Servicii pentru Cumpărători
Casă sau apartament? Câte camere sunt suficiente? Bucătărie open space sau închisă? Cu garaj sau fără? Sunt câteva dintre multele întrebări care apar atunci când dorești să cumperi o locuință. Alegerea nu este deloc ușoară, locuința ideală este locul unde petreci mult timp și îți creezi cele mai frumoase amintiri - este refugiul tău și al familiei tale. Astfel, trebuie să fii atent la foarte multe aspecte care vin la pachet cu nenumărate responsabilități și griji.
Pe lângă acestea, găsirea și achiziționarea locuinței perfecte pentru tine implică un consum mare de timp – sute de telefoane, zeci de vizionări și poate fi un important factor de stres – încadrare în buget, birocrație, obținerea unui credit etc. Aici intervenim noi, echipa RIMO!
CONSULTANTĂ
Fiecare client trece prin procesul de consultanță. Ne dorim foarte mult să îți înțelegem nevoile și să le tratăm cu profesionalism. De aceea, colaborarea noastră începe prin identificarea dorințelor și criteriilor tale în ceea ce privește locuința ideală, oferidu-ți totodată sfaturi obiective din sfera imobiliară. Întotdeauna căutăm să stabilim, încă de la început, o relație consultant-client bazată pe încredere, respect și responsabilitate, ca dovadă, majoritatea clienților cu care am închis tranzacții ne sunt acum prieteni.
Știm că a achiziționa o casă, un apartament, un teren in vederea construirii unei case nu este o decizie ușor de luat, astfel că în cadrul procesului de căutare, ne sfătuim continuu și analizăm obiectiv atât avantajele cât și dezavantajele fiecărei proprietăți identificate. Astfel încât, la final, tu să ai la dispoziție toate elementele necesare pentru a lua decizia optimă.
ORICÂND ALĂTURI DE TINE
Jean de la Bruyere considera că cei care își întrebuințează rău timpul sunt cei dintai care se plang de scurtimea lui, motiv pentru care consultanții noștrii sunt practici: îți înțelegem rapid dorințele și așteptările pe care le ai de la viitoarea ta locuință și îți prezentăm doar proprietățile care satisfac cerințele tale. Sesiunile de vizionări sunt bine stabilite, mergând pe un itinerariu comod. Ne interesează ca decizia pe care o iei să fie 100% asumată, de aceea organizăm oricâte vizionări este nevoie pentru ca tu să poți simți feelengul de "acasă" și suntem întotdeauna alături de tine cu sfatul sau răspunsul potrivit ori de câte ori este necesar.
DE LA VIZIONARE LA NOTARIAT
Fiind consultanți imobiliari cu o vastă experiență în domeniu, putem să îți facem o idee despre jungla imobiliară. Te ajutăm să găsești ceea ce cauți, pornind de la identificarea locuinței ideale, până la negocierea prețului și soluționarea aspectelor birocratice.
Dacă în lista de vizionări am selectat o proprietate peste bugetul tău nu trebuie să te îngrijorezi, o vom face să fie sub. Din momentul în care ai luat decizia, noi ne ocupăm de tot: acte, notar, drumuri etc. Având dorința de a te ajuta să-ți găsești o proprietate care să facă diferența din casă și acasă, venim în sprijinul tău și cu servicii anexe precum notariat (lucram cu un birou notarial unde avem taxe preferențiale) sau Broker de credit (dacă vrei să obții un credit ipotecar cu condiții avantajoase - brokerul în colaborare cu noi nu implică niciun cost).